Mic 7:8 Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăş, chiar dacă stau în întunerec, totuş Domnul este Lumina mea!

Marii oameni a lui Dumnezeu nu au fost aceia care nu au cazut niciodata, ci aceia care chiar daca au cazut s-au ridicat iarasi.

A fi cazut nu inseamna doar a trai in preacurvie, minciuna sau alte pacate, ci si a lasa garda jos, a nu veghea. A fi cazut inseamna, si a nu inainta in credinta, a renunta la lupta, a crede minciunile diavolului. A fi cazut, cu alte cuvinte, inseamna a nu mai face voia lui Dumnezeu.

Se intampla sa cadem de multe ori intr-un fel sau altul, chiar Biblia o spune:,, Prov 24:16 Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire”. Diavolul, bineinteles ca se bucura atunci cand cadem, atunci cand nu vrem sa ne mai ridicam. E misiunea lui sa ne impiedice sa intram in posesia tuturor lucrurilor pe care le putem avea prin Isus Hristos. Si totdeauna va incerca sa ne tina jos, la pamant, pentru ca asa nu reprezentam un pericol pentru el si lucrarile lui.

Nu stiu in ce ai cazut, de ce ai cazut, cum ai cazut, cand ai cazut, dar stiu cand te poti ridica, din orice ar fi. Te poti ridica chiar acum, chiar acum poti spune ca si Mica :,,Mica 7:8 Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăş, chiar dacă stau în întunerec, totuş Domnul este Lumina mea!”, chiar acum poti cere ca Domnul Isus sa te ajute sa te ridici. Daca ai cazut, da, ai gresit, dar nu ramane cazut. Ridica-te si ramai ridicat, pentru ca Domnul iti poate da putere sa nu mai cazi.

Nu sta cazut!

Anunțuri

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s