Charles Haddon Spurgeon

Dacă ai cere celor nerecunoscători să înşire toate binefacerile lui Dumnezeu, ar număra două sau trei lucruri şi ar crede că au şi sfârşit. Cei mai mulţi n-ar avea nevoie de multă hârtie ca să facă această listă. Aceasta vine însă numai din distracţia noastră şi din cunoştinţa foarte mărginită pe care o avem acum când puterile duhului nu sunt dezvoltate şi sfinţite, aşa cum vor fi în ţara celor desăvârşiţi; dar dacă ne vom trezi numai puţin din somn, ne vom mira câte binefaceri vom găsi. Câteva lacrimi sărate curăţă ochiul, care, după aceea, vede sute de lucruri pe care mai înainte nu le vedea.

Ia seama la acest lucru, cititorule! Acum de curând am părăsit patul de suferinţă şi însemnez aici ce m-a mişcat în boala mea. Este o mare binefacere când poţi să schimbi poziţia în pat. Râzi de această vorbă? Pentru mine acest lucru este însă ceva foarte serios. Ţi s-a întâmplat vreodată să vrei să te întorci şi să vezi că nu ai putere să faci acest lucru? Alţii te-au ridicat atunci, iar ajutorul lor ţi-a descoperit numai faptul trist că au fost nevoiţi să te aşeze iarăşi în poziţia de mai înainte, poziţie care deşi destul de rea, totuşi este mai bună ca aceea în care voiau să te aşeze. Nu râde iarăşi, ci ascultă-mă mai departe. Este o mare binefacere când cineva poate să doarmă o oră pe noapte. Tu te sui poate în pat şi nu deschizi ochii decât după şapte sau opt ore de somn; dar altul ştie ce înseamnă ca, noapte după noapte, să aştepte somnul în zadar. O, cât de mult face o oră de somn când ne este dată între zile şi nopţi pline de dureri! Este o fâşie de cer albastru între norii negri, aducători de furtună. Eu am mulţumit lui Dumnezeu pentru aceste scurte ore de odihnă mai mult decât pentru săptămâni întregi de bună stare. Ce binefacere era adeseori pentru mine când aveam dureri mari numai la un genunchi şi nu la amândoi genunchii deodată! Când puteam să pun piciorul în pământ – deşi numai pentru o clipă – şi ce binecuvântare simţeam când puteam să merg de la pat până la scaunul cu rezemătoare şi de la scaunul cu rezemătoare iarăşi în pat!

Dar nu este oare, în adevăr, lucru copilăresc să te apuci să numeri, la întâmplare, binefacerile lui Dumnezeu? După care regulă ne vom apuca să facem acest lucru? Noi numim binefaceri lucrurile care ne sunt plăcute sau ne fac plăcere. Acelea sunt, negreşit, binefaceri; dar nu mai puţin sunt binefaceri şi lucrurile care merg împotriva vederilor noastre, care ne pricinuiesc dureri şi ne aruncă la pământ. Iubirea care ne pedepseşte, care ne face dureri şi care ne aruncă jos, – n-o recunoaştem aşa de uşor ca binefacere; totuşi, adeseori, este tot atâta iubire din partea lui Dumnezeu în durere, ca şi în bucurie, în lovitură, ca şi în mângâiere.

Dacă voim să înşirăm toate binefacerile lui Dumnezeu., atunci trebuie să trecem la numărul lor şi suferinţa, durerea, boala. Ar fi om înţelept acela care ar putea să ne spună care binefacere este mai mare: a fi pedepsit sau a rămânea fără pedeapsă. Amândouă trebuie să fie spre binele celui credincios, dar eu nu las ca suferinţa să-mi fie defăimată. Ea este amară, în adevăr, aşa zic şi eu; dar este şi foarte dulce.

Suntem înconjuraţi numai de îndurare şi de binefaceri. După cum o livadă este împodobită cu fel de fel de flori şi noi mergem pe lângă ele fără să încercăm să le numărăm, tot aşa este şi viaţa noastră în Cristos: este har, mare har, este plină de binefaceri. Viaţa noastră este ca o pădure plină cu tufe de mărăcini. Dar ia ascultă o clipă în acei mărăcini, acolo nu sunt oare şi păsări care cântă ca şi păsările din paradis?

Dumnezeu este bun faţă de noi în absolut toate privinţele, foarte bun.

Calea către cer este calea iubirii lui Dumnezeu, pietruită cu pietrele de cristal ale harului. În pustie, este un drum drept pentru cei aleşi; toate văile sunt înălţate şi toţi munţii şi înălţimile sunt înălţate şi toţi munţii şi înălţimile sunt pogorâte. „Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip” (Psalmul 139/17-18).

Charles Haddon Spurgeon

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s