Charles Haddon Spurgeon

Nu te sfii totuşi de a duce înaintea Domnului grijile tale zilnice. Poate gândeşti că ele sunt prea neînsemnate, ca să le aduci înaintea Celui Preaînalt. Dar sunt oare în ochii lui Dumnezeu chiar grijile noastre mari aşa de mari cât ne par ele nouă? Şi nevoile noastre mici nu sunt ele părţi dintr-o sumă mare? Oricum, ele sunt însemnate pentru noi; iar Domnul Dumnezeu şi fără acestea, se pogoară atât de jos la noi, aşa că n-avem să ne temem că-L pogorâm prea mult. Astfel, poţi să vii înaintea Lui pentru cheia pe care ai pierdut-o, ca şi pentru degetul care doare pe copilul tău, sau pentru un cuvânt neprietenos pe care ţi l-a spus cineva. Pentru un tată nu este neînsemnat nimic din ceea ce chinuieşte pe copilul său; iar marele Dumnezeu, care a numărat chiar perii de pe capul tău şi fără a cărui voie nu cade vrabia de pe gard la pământ, nu te va socoti prea îndrăzneţ dacă aduci înaintea Lui nevoile tale zilnice.

Charles Haddon Spurgeon

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s