BUNĂTATEA ŞI SFINŢENIA.

CÂND OAMENII, CHIAR ŞI CREŞTINII (!), AUD DE SFINŢENIE, DAU DIN MÂNĂ CU ÎNDOIALĂ SAU CU DISPERARE ŞI SPUN: NIMENI NU POATE FI SFÂNT! ŞI CU ACEASTA TIND SĂ ÎNCHIDĂ DISCUŢIA.

presa_iosif_ton_1000X573_4

Motivul principal al acestei atitudini de neputinţă este că „sfinţenia” este înţeleasă ca un cuvânt negativ: „Fără păcat” . Şi cine poate fi fără păcat? Şi dacă tot n-ai să ajungi să nu mai comiţi „chiar nici un păcat”, de ce să porneşti spre ceva la care ştii sigur că n-ai să ajungi?

Să vedem însă ce ne spune Dumnezeu despre sfinţenie. Textul în care este arătat pe larg ce înseamnă să fii sfânt, este în cartea „Levitic”, capitolul 19. Teologii îl numesc „codul sfinţeniei” sau colecţia de legi care alcătuiesc sfinţenia. Totul începe cu declaraţia solemnă a lui Dumnezeu:

„Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru!”

După această chemare divină, urmează o listă lungă, de la versetul 3 la 27, cuprinzând lucrurile pe care dacă le faci, sau nu le faci, eşti sfânt. Dacă te uiţi cu atenţie la această listă, vezi că lucrurile pe care ţi se spune să nu le faci sunt puţine. Abundă lucrurile pe care trebuie să le faci şi pe care dacă le faci eşti sfânt.

Foarte semnificativ, lista începe cu „fiercare dintre voi să cinstească pe tatăl său şi pe mama sa”. Apoi fiecare să se odihnească în zilele de odihnă! Apoi, după ce aţi adus o jertfă, să mâncaţi din ea numai timp de două zile şi, dacă mai rămâne pe a treia zi, n-o mai mâncaţi, ci aruncaţi-o, evident ca să nu vă îmbolnăviţi (e deja stricată!).

Apoi urmeză nişte porunci foarte frumoase. Când seceraţi grâul, să lăsaţi un colţ al lanului nesecerat, ca să aibă ce să culeagă săracii. Să le lăsaţi şi spicele căzute după secerători. La fel, când culegeţi via, mai lăsaţi câte un strugure ici acolo, ca să-i găserască săracii. La fel să faceţi cu fructele din pomii din livadă.

Abia acum urmează câteva negative: Să nu furaţi, să nu minţiţi, să nu vă îşelaţi unii pe alţii. Să nu asupreşti pe semenul tău.
Apoi, alte pozitive care arată bunătate: Dacă ai avut un muncitor angajat cu ziua, să-i dai plata la sfârşitul zilei, ca să aibă ce duce acasă la ai săi. Să nu vorbeşti de rău pe un surd. Să ai grijă să nu pui ceva în calea unui orb ca să se împiedice şi să cadă. Să nu faci nedreptate la judecată. Să nu vorbeşti pe alţii de rău. Să nu te răzbuni. Să nu ţii mânie pe alţii. Să nu urăşti pe nimeni.
Şi culmea vine în această poruncă: ”Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” – poruncă pe care Isus o pune pe acelaşi nivel cu porunca să-L iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta.

Urmează o serie de porunci de natură ceremonială şi porunci care separă pe iudei obiceiurile şi de practicile popoarelor păgâne.
Acesta este codul sfinţeniei. I-am putea spune tot atât de bine: „codul bunătăţii”!

Câteva observaţii scurte. Poruncile acestea nu sunt imposibile!!! Ele trebuie învăţate şi trebuie practicate până devin „a doua noastră natură”. Şi astfel ajungem să înţelegem că a creşte în bunătate înseamnă a creşte în sfinţenie!

Dumnezeu ştie că ai nevoie de timp ca să dezvolţi aceste practici până devin parte din caracterul tău. El nu le pretinde de la început, dar El aşteaptă să le vezi, să le faci obiectivul tău, idealul tău, ţelul creşterii tale. Nu contează până unde ai ajuns. Contează că ele au devenit idealul tău şi că tu te străduieşti să atingi ţelul pe care ţi l-a formulat Dumnezeu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.