Charles Haddon Spurgeon

Adeseori când sunt sfâşiat de durere, aşa că nu pot nici să mă mai gândesc nici să mă mai rog, simt că, în adevăr, trupul este înjosirea noastră (cum se poate zice, după o traducere mai exactă) şi dacă mă încearcă patimile cărnii, aş putea să întrebuinţez un cuvânt şi mai tare. Trupul nostru ne smereşte şi lucrul acesta este, în adevăr, cel mai bun lucru pe care poate să-l facă. Da, se cade să fim, în adevăr, smeriţi, căci trupul nostru se face una, se uneşte cu animalul, ba chiar cu ţărâna.

Dar Mântuitorul nostru, Domnul Isus, îl va schimba în desăvârşire. Vom fi asemenea trupului Său de slavă toţi aceia care credem în El. Sufletul credinciosului este schimbat încă de acum prin credinţă; dar şi trupul lui va fi şi el înnoit, încât să fie o locuinţă vrednică de un duh născut din nou. Nu ştim cât de curând va avea loc această mare schimbare, dar gândul la ea ar trebui să ne ajute să suferim încercările de acum şi durerile trupului. Peste puţin timp vom fi asemenea Lui. Atunci nu va mai fi nici frunte care să doară, nici mădular umflat, nici ochi tulburi, nici inimă obosită. Bătrânul nu va mai fi o epavă de slăbiciune, nici bolnavul o locuinţă de dureri. „Asemenea trupului slavei Sale.” Ce cuvânt! Chiar şi trupul nostru se poate odihni în nădejdea unei asemenea învieri.

Cea mai fericită clipă din viaţa unui creştin este aceea în care el o părăseşte, căci în această clipă el este aproape, aproape de cer. În această clipă cântă cel dintâi sunet al cântecului pe care-l cântă în toată veşnicia.

Charles Haddon Spurgeon

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s