Descriere:

Sunt un pastor luteran care, datorită fidelității sale față de credința creștină, a petrecut mai bine de paisprezece ani în diferite închisori; dar nu acesta este motivul scrierii acestei carți. Întodeauna mi-a displăcut ideea ca un om care a fost închis pe nedrept, trebuie să scrie sau să predice despre suferințele sale. 

Anii de închisoare nu mi s-au părut prea lungi, deoarece singur în celula mea, am descoperit că, dincolo de credința și iubire, există bucuria întru Domnul: o adâncă  și extraordinară fericire, fără seamăn în lumea aceasta. Iar când am ieșit din pușcărie eram ca un om care coboară de pe vârful muntelui – de unde cuprinsese până departe cu privirea pacea și frumusețea unui intreg ținut – ca să revină în câmpie.

 

Prefaţă la ediţia română

 

Această carte a apărut în Anglia şi SUA în 1968. Fusesem eliberat de curînd din închisoare, după paisprezece ani de detenţie, şi sosisem recent în Occident. A fost tradusă în germană, franceză, spaniolă, italiană. Ceea ce am relatat în ea a produs senzaţie. Lucrurile petrecute în închisorile României — suferinţa cumplită, răutatea unora, eroismul şi virtutea altora erau ceva cu totul nou pentru lumea cititorilor. Am fost primul care ajungea acolo, în Occident.

 

Să fi stat cu anii în închisoare nu e o nenorocire. Dar e o nenorocire să fi stat ani lungi în închisoare şi să nu fi învăţat din asta. Eu am învăţat. Am învăţat să-l iubesc pe Dumnezeu mult, chiar cînd trec prin suferinţă, şi să-i iubesc pe toţi oamenii.

 

De aceea, nu am scris ca un istoric care relatează pur şi simplu faptele. Faptele rele au fost săvîrşite de oameni. Unii dintre ei nu mai sînt azi ce au fost acum zeci de ani.

 

Unii criminali s-au îndreptat, au devenit oameni buni, ba unii au devenit copii ai lui Dumnezeu. Ei pot povesti cum au păcătuit odinioară. Eu nu sunt chemat să fac publice păcatele pe care Domnul Iisus li le-a iertat şi le-a spălat cu sfânt sângele Său.

Alţii au murit.

 

Un vechi proverb latin ne învaţă: „ Despre morţi să nu vorbeşti decît de bine „. Proverbul nu e întru totul drept. Unele fapte foarte rele ale morţilor trebuie spuse nu ca să-ţi verşi mânia pe vinovaţi, ci pentru ca din cunoaşterea lor să se tragă învăţăminte, ca asemenea catastrofe să nu se mai întâmple în viitor.

 

Dar, pe cât posibil, unde-i vorba de păcate săvîrşite de mulţi, e bine să nu le atribui unor persoane.

 

Cei care au săvîrşit fapte groaznice au soţii, copii şi nepoţi care poartă acelaşi nume cu ei. Pe cât posibil, aceştia nu trebuie să audă numele părinţilor şi bunicilor imprecat. Pentru fata lui Stalin, pentru unii copii ai marilor ucigaşi din vremea nazistă, faptul de a auzi iarăşi şi iarăşi blesteme la adresa părinţilor a fost mai mult decât poate îndura un biet suflet omenesc.

 

Unde-i vorba de personalităţi care au jucat un rol hotărâtor în istorie, nu am putut omite să dau nume. Unde nu era absolut necesar, am întrebuinţat nume fictive.

 

Cînd a apărut prima ediţie a cărţii, domnea Ceauşescu. Dacă dădeam nume şi date precise despre oameni care au făcut bine, ei ar fi fost prigoniţi. Am povestit de aceea lucruri întâmplate într-o închisoare ca fiind întâmplate în alta. Cred că voi găsi înţelegere pentru acest lucru.

 

Principalul motiv pentru care public cartea în româneşte este că am întâlnit în închisoare suflete care, în timpul celor mai grele pătimiri, au atins culmi de dragoste şi frumuseţe spirituală. Pe aceştia vreau să-i fac cunoscuţi.

 

 

Eu denunţ comunismul fiindcă îi iubesc pe comunişti. Putem urî păcatul, iubindu-1 în acelaşi timp pe păcătos. Creştinii au datoria de a câştiga sufletele comuniştilor: dacă nu vom reuşi s-o facem ei vor năpădi Occidentul şi vor dezrădăcina creştinismul şi de aici.

 

Conducătorii din Est sunt nişte oameni nefericiţi, distruşi sufleteşte. Ei pot fi mântuiţi, iar Domnul o va face trimiţându-le un om. N-a mers El Insusi sa-i scoată din Egipt, ci l-a trimis pe Moise. Tot astfel, acum, noi suntem cei care trebuie să-i aducă pe calea Domnului pe conducătorii comunişti din orice domeniu — artistic, ştiinţific şi politic.

 

Cucerindu-i pe cei care modelează cugetele oamenilor în spatele Cortinei de fier, vom câştiga oameni pe care aceştia îi conduc şi-i influenţează.

 

Convertirea Svetlanei Stalin, unica fiică a celui mai mare ucigaş în masă al creştinilor, cea care a fost crescută in cea mai strictă disciplină comunistă, dovedeşte că există o armă mai eficientă împotriva comunismului decât bomba nucleara: iubirea lui Cristos.

 

– Richard Wurmbrand

 

 

Richard Wurmbrand s-a născut pe 24 martie 1909 în București. Până la vârsta de 85 de ani a fost activ și a călătorit în întreaga lume propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu înaintea a milioane de oameni și vorbind despre frumusețea și suferința României. Este autorul a peste 20 de tituluri de-o valoare incontestabilă (Strigătul Bisericii prigonite, Cele 7 cuvinte de pe cruce, De la suferință la biruință, Dacă zidurile ar putea vorbi, Dovezi ale existenței lui Dumnezeu). Este probabil cel mai tradus autor român până în prezent. A murit la 92 de ani, în Torrance, California pe 17 februarie 2001.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s