presa_iosif_ton_1000X573_4

Domnul Isus Cristos şi viitorul.

Ca să înţelegem învăţătura Domnului Isus despre viitor, trebuie să cunoaştem mediul de idei în care ne-a dat El învăţătura Lui. El n-a vorbit într-un vacuum de idei. În lumea în care a apărut şi a acţionat El, circulau tot felul de teorii, de învăţături, de aşteptări, de credinţe şi oamenii erau pasionaţi pentru credinţele lor şi militau, adeseori violent, pentru credinţele lor. Era inevitabil ca Isus din Nazaret să ia o atitudine sau alta faţă de aceste idei şi credinţe. Adeseori învăţăturile Lui erau date ca răspuns direct la aceste credinţe şi atitudini.

Prin urmare, ca să înţelegem ce vorba El, trebuie să înlelegem cu cine vorbea El.

Aşadar, vom expune în continuare, foarte pe scurt, cele mai de seamă credinţe care se confruntau în acea vreme.

Trebuie să începem cu învăţăturile pe care le-a dat regele David la cortul pe care l-a făcut el. Am vorbit pe larg despre cortul acesta nu de mult. În acest cortul nu se aduceau jertfe, ci doar se cântau „psalmi”, cântări despre frumuseţea şi bunătatea lui Dumnezeu. În acest cort, chivotul prezenţei lui Dumnezeu era aşezat în centru, ca să aibă acces la El toţi oamenii, inclusiv oameni din alte naţiuni, din toate naţiunile. Psalmii lui David, sau cântările pe care le cânta zi şi noapte corul (împărţit în 24 de cete, acoperind fiecare oră din zi şi noapte) proclamau faptul că Dumnezeu este „Domnul întregului pământ” (Ps.97:5). Dumnezeu Îşi oferă mântuirea Lui, ocrotirea Lui, bunătatea Lui tuturor naţiunilor:

„Domnul Şi-a arătat mântuirea, Şi-a dscoperit dreptatea înaintea tuturor naţiunilor. Şi-a adus aminte  de bunătatea şi credincioşia Lui faţă de casa lui Israel: toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru” (Ps.98:2-3). Şi iată declaraţia cea mai cuprinzătoare: „Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului! Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu bucurie înaintea Lui. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu. El ne-a făcut, ai Lui suntem; noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui” (Ps.100:1-3).

Psalmul 22 este cea mai cutremurătoare descriere a răstignirii şi a morţii Fiului lui Dumnezeu. Iată care este urmarea, care este produsul final al acţiunii Fiului lui Dumnezeu pe cruce:

„Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul; toate familiile naţiunilor se vor închina înaintea Ta. Căci a Domnului este Împărăţia; El stăpâneşte peste naţiuni” (Ps.22:27-28).

Iată alt cântec care se cânta la cortul lui David:

„Dumnezeu împărăţeşte (domneşte) peste naţiuni; Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel sfânt, Domnitorii popoarelor se adună împreună cu (sau, ca fiind) poporul Dumnezeului lui Avraam: Căci ale lui Dumnezeu sunt toate scuturile (sau, toţi regii) pământului; El este mai înalt şi mai presus de orice” (Ps.47:8-9).

Şi această cântare, care  cuprinde şi încoronează totul: „Domnul este bun faţă de toţi şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui… Vor spune gloria Împărăţiei Tale şi vor vesti puterea Ta, ca să facă cunoscut fiitor oamenilor (adică întregii omeniri) puterea Ta şi strălucirea plină de glorie a Împărăţiei Tale. Împărăţia Ta este o Împărăţie veşnică şi stăpâniea Ta rămâne în picioare în toate veacurile” (Ps.145:9-13).

După moartea lui David, cortul lui a fost lăsat în paragină şi ideile lui cu o cuprindere peste toate naţiunile au fost abandonate. Evreii au început să se gândească numai la ei înşişi ca fiind poporul ales al lui Dumnezeu. Împotriva acestei tendinţe s-a ridicat, la două sute de ani după David, proorocul Amos, profeţind  că Dumnezeu la „ridica din căderea lui cortul lui David” ca să-Şi întindă din nou dragostea „peste toate naţiunile” (Amos 9:11-12).

Isaia era contemporan (ceva mai tânăr) cu Amos şi El a vestit aceeaşi viziune că toate popoarele sunt chemate să bea din apa vieţii, fiindcă Dumnezeu L-a pus pe Robul Său, sau Braţul Său (Mesia) „ca martor pe lângă popoare şi ca stăpânitor al popoarelor” (Isaia 55:1-7).

După robia babiloniană, evreii s-au lăsat cuprinşi de o aversiune cumplită faţă de toate naţiunile şi s-au închis într-un exclusivism complet, considerând că ei sunt singurul popor cu care Dumnezeu are de a face şi excluzând categoric orice idee că ei ar avea vreo misiune faţă de alte popoare.

Cu atitudinea aceasta se va ciocni Isus chiar de la începutul misiunii Sale. Luca ne relatează că,  în sinagoga din Nazaret, Isus a citat textul din Isaia 61:1-2:

„Duhul Domnului este peste Mine, fiindcă M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, să vindec pe cei cu inima zdrobită, să proclam prizonierilor de război eliberarea şi orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului”.

După ce a citit acest text, Isus a anunţat solemn: ”Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură  pe care le-aţi auzit”.

Se pare că Isus a explicat ceva mai pe larg misiunea Lui de a aduce aceste lucruri extraordinare şi ascultătorii „se mirau de aceste cuvinte pline de har” pe care le rostea El. Dar Isus a continuat spunând că lucrarea Lui nu va fi numai pentru Israel, ci se va extinde la toate naţiunile, aşa cum s-a extins la alte naţiuni şi lucrarea profeţilor Ilie şi Elisei. Când L-au auzit spunând aceste lucruri, consătenii lui Isus au fost atât de indignaţi încât L-au luat, L-au dus la marginea satului, pe coasta unui deal înalt, şi au vrut să- omoare, aruncându-L într-o prăpastie. Isus a recurs atunci la puterea Lui divină, a trecut printre ei şi a plecat de acolo (Luca 4:14-30).

De această atitudine a evreilor s-a izbit şi apostolul Pavel, când a fost arestat la Ierusalim şi când Căpitanul roman i-a dat dreptul să se apere înaintea conducătorilor evrei. Aceştia i-au ascultat biografia până la momentul când el a ajuns cu povestirea la momentul când i s-a arătat Isus pe drumul Damascului şi i-a spus: „Du-te, căci te voi trimite departe la naţiuni.” La aceste cuvinte, conducătorii evrei s-au umplut de imensă indignare şi au strigat Căpitanului: „Ia de pe pământ pe un asemenea om! Nu este vrednic să trăiască” (Faptele ap. 22:1-22).

De această atitudine a evreilor avea să se ciocnească Isus tot timpul celor trei ani de misiune. Vom vedea ce acţiune a intreprins Isus în final faţă de această atitudine de respingere din partea iudeilor.

(Va urma)

sursa: iosifton.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s