20080129_lazy1

Unele ocupatii prezinta riscuri inerente, precum cea de miner, de scafandru la mare adancime si de constructor de clopotnite. Oricine stie ca oamenii care practica aceste meserii se afla aproape tot timpul in pericol, cel putin intr-o oarecare masura. In comparatie cu acestea, lucrarea unui predicator ar parea ca nu implica absolut nici un pericol. In ce priveste pericolul fizic, ea se afla tocmai spre capatul listei si predicatorul este considerat unul dintre cei mai buni clienti ai oricarei societati de asigurari.

Si totusi slujirea cu Cuvantul este una dintre cele mai periculoase profesiuni. Ura diavolului fata de slujitorul umplut cu Duhul este inferioara doar aceleia pe care o are fata de Cristos Insusi. Nu este greu a descoperi sursa urii lui. Un slujitor consacrat al lui Cristos constituie o neplacere constanta pentru diavol, o amenintare la adresa imparatiei si stapanirii lui, o replica la cele mai bune argumente ale lui si o necurmata aducere aminte a apropiatei lui nimiciri. Nu este de mirare ca il uraste.

Satan stie ca doborarea unui profet al lui Dumnezeu este o victorie strategica pentru el, de aceea, zi si noapte, fara nici un ragaz, pune la cale tot felul de piedici si capcane ascunse pentru slujitor. Poate ca o figura de stil mai buna ar fi sageata otravitoare care numai isi paralizeaza victima,caci eu cred ca pe Satan il intereseaza mai putin omorarea fizica a predicatorului. Un slujitor ineficient, doar pe jumatate viu, este o reclama mai buna pentru iad decat un om bun mort. Astfel, pericolele care il pandesc pe predicator sunt mai degraba de ordin spiritual decat fizic, desi uneori vrajmasul actioneaza prin intermediul slabiciunii fizice pentru a ajunge la sufletul predicatorului.

Sunt intr-adevar, unele pericole foarte reale, din categoria celor grosolane, de care predicatorul trebuie sa se fereasca, si anume dragostea de bani si de femei. Dar pericolele mortale sunt cu mult mai subtile decat acestea. Sa ne concentram atentia asupra lor.

1.Printre altele, exista pericolul ca slujitorul sa gandeasca despre sine ca apartine unei clase privilegiate. Societatea noastra „crestina” tinde sa sporeasca acest pericol acordand slujitorului amvonului reduceri de preturi si alte favoruri; biserica insasi ii face un deserviciu omului lui Dumnezeu acordandu-i diferite titluri onorifice bombastice, in functie de cum le privesti.

Avand in vedere Numele cui Il poarta, acceptarea inconstient a sugestiei ca el apartine unei clase privilegiate este in mod deosebit nepotrivita pentru slujitorul lui Dumnezeu. Cristos a venit ca sa daruiasca, sa slujeasca, sa Se jertfeasca si sa moara; si El le-a spus ucenicilor Lui: ” Cum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi” ( Ioan 20:21). Predicatorul este un slujitor al Domnului si al oamenilor si este intr-un mare pericol moral cand uita acest lucru.

2. Un alt pericol este acela de a-si forma o atitudine de superficialitate in infaptuirea lucrarii Domnului. Obisnuinta poate da nastere la indiferenta, si asta chiar la altarul lui Dumnezeu. Ce lucru de temut este pentru un predicator atunci cand el ajunge sa fie obisnuit cu lucrarea lui, cand nu mai este patruns de un sentiment de veneratie, cand se obisnuieste cu lucrurile neobisnuite,cand isi pierde teama sfanta in prezenta Celui Preainalt si Sfant; cand, spus pe sleau, e putin plictisit de Dumnezeu si de lucrurile ceresti.

Daca cineva se indoieste ca se poate intampla asa ceva, sa citeasca Vechiul Testament si sa vada ca au fost perioade  cand preotii Domnului si-au pierdut sentimentul tainei divine si au devenit profani, chiar si atunci cand isi indeplineau indatoririle sfinte. Si istoria bisericii ne arata ca aceasta tendinta spre superficialitate nu a disparut odata cu disparitia randuielii vechi-testamentale. Exista printre noi preoti, predicatori si pastori lumesti care pazesc usile casei lui Dumnezeu pentru bani. Satan va avea de grija ca asemenea oameni sa continue sa existe, deoarece ei fac mult rau cauzei lui Dumnezeu decat daca ar putea face o armata de atei.

3. Exista de asemenea, pericolul ca predicatorul sau pastorul sa ajunga la o instrainare de starea spirituala reala a oamenilor. Aceasta ia nastere din natura crestinismului institutionalizat. Predicatorul se intalneste aproape in exclusivitate cu oameni religiosi, care isi controleaza purtarea cand sunt in prezenta lui. Ei au tendinta sa treaca peste ceea ce gandesc si sa fie, pe moment, genul de persoane pe care isi inchipuie ca el ii doreste a fi, in loc de a fi ceea ce sunt in realitate. Acest lucru creeaza o lume falsa, unde nimeni nu este el insusi, dar predicatorul traieste in ea deja de atata timp, incat o accepta ca reala.

Consecintele trairii intr-o asemenea lume artificiala sunt dezastruoase.Nu mai exista conversatii lejere, ci numai „conferinte”; nu mai sunt oameni obisnuiti, dintre aceia pe care Domnul nostru i-a iubit asa de mult, ci sunt numai „cazuri” si oameni cu „probleme”. Candoarea simpla,neafectata care s-a pierdut si biserica s-a transformat intr-o clinica religioasa. Duhul Sfant nu poate sa lucreze intr-o astfel de atmosfera si acest lucru este,in final, dezastruos, caci, fara El, lucrarea slujitorului devine paie, fan,trestie.

4. Exista apoi intotdeauna pericolul ca slujitorul sa isi piarda intelegerea fata de oameni; atitudinea lui devine abstracta si academica, astfel incat el iubeste omenirea fara sa-i iubeasca pe oameni. Cristos a fost tocmai la polul opus: El i-a iubit pe copilasi, pe vamesi, pe femeile stricate, pe bolnavi si i-a iubit in mod natural si individual. Omul care pretinde ca-l urmeaza pe Cristos nu ar trebui sa procedeze altfel.

5.Un alt pericol care il poate pandi pe predicator este ca acesta sa ajunga sa iubeasca mai degraba ideile religioase si filantropice decat pe sfinti si pacatosi. Este intru totul posibil sa simta pentru oamenii pierduti acelasi gen de afectiune detasata pe care naturalistul Fabre, de exemplu, a simtit-o pentru un stup de albine sau un musuroi de furnici negre. Ei sunt ceva de studiat, ceva de unde poti invata anumite lucruri, poate ceva pentru care e nevoie sa-ti oferi ajutorul, dar nu ceva pentru care sa te manhnesti, sa plangi sau sa mori.

Acolo unde aceasta atitudine castiga teren, se ajunge curand la un mod pretentios si pedant de a predica. Predicatorul presupune ca ascultatorii lui sunt la fel de familiarizati cu istoria, filosofia si teologia ca si el si, astfel isi permite sa faca aluzii savante, referiri intamplatoare la carti si scriitori complet necunoscuti majoritatii oamenilor care il asculta si ia expresia nedumerita de pe fetele lor drept admiratie fata de inteligenta lui.

Nu pot nicidecum sa inteleg de ce oamenii religiosi continua sa accepte un asemenea lucru, ba sa mai si plateasca pentru el si sa-l sustina. Dar nu pot decat sa-l adaug la lunga lista de lucruri pe care nu le inteleg, si probabil nu le voi intelege niciodata.

 

Sursa: https://awtozero.wordpress.com

Anunțuri

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s