Vegheaţi!

download

„Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”
(Matei 14:30).

Pentru slujitorii lui Dumnezeu, timpurile de „afundare” sunt timpuri de rugăciune. Petru uitase să se roage, când pornise la acel drum primejdios; când însă a început să se afunde, primejdia l-a făcut să se roage; strigătul lui după ajutor a venit, este drept, cam târziu, dar nu prea târziu. Ceasurile noastre de dureri trupeşti şi de nevoi sufleteşti ne mână să ne rugăm, tot aşa după cum valurile mării împing la mal sfărâmăturile corăbiei. Vulpea caută adăpost în vizuina ei, pasărea zboară în pădurea ocrotitoare, iar creştinul care trece prin încercări se grăbeşte să se înfăţişeze înaintea scaunului de har, unde găseşte ocrotire, ajutor.

Rugăciunea este portul ceresc în care ne ascundem de furtunile vieţii. Mii de corăbii mânate de furtună au aflat acolo scăpare; deci, când vine…

Vezi articol original 240 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s