Vegheaţi!

Charles Haddon Spurgeon

„Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4).

Dacă ar voi Dumnezeu, am putea să trăim şi fără pâine, cum a trăit Domnul Isus timp de patruzeci de zile în pustie; dar fără Cuvântul lui Dumnezeu nu putem să trăim. Prin Cuvânt suntem creaţi şi numai prin Cuvânt suntem ţinuţi în viaţa, căci El ţine toate numai prin Cuvântul Său atotputernic. Nu pâinea este izvorul de căpetenie al vieţii noastre, ci Domnul însuşi. El poate să lucreze şi cu izvoare de ajutor din a doua mână, dar şi fără ele; iar noi nu trebuie să-I impunem un anumit fel de a lucra. Să nu fim aşa de doritori după lucrurile văzute, ci să ne îndreptăm dorinţa spre Dumnezeul cel nevăzut. Câteodată, când mijloacele obişnuite nu vin, Domnul trimite alor Săi ajutor în chip minunat.

Dar Cuvântul Domnului trebuie neapărat să-l…

Vezi articol original 94 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s