Ingerului Bisericii din Sardes scrie-i: „Iata ce zice Cel ce are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele: „Stiu faptele tale: ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort.

Trist, să-ți pese mai mult despre imaginea ta pe care o vede altcineva și să nu-ți pese despre adevărata ta stare spirituală pe care o ai înaintea lui Dumnezeu. Este adevărat căci noi creștinii trebuie să fim lumini care să arate înspre Hristos și imaginea noastră trebuie să arate ca a unor oameni răscumpărați. Dar asta nu înseamnă că putem încălca standardele lui Dumnezeu ca imaginea noastră de oameni religioși să se mențină.

Om religios și om după voia lui Dumnezeu nu este același lucru. De multe ori putem cădea în capcana căutarii interesului propriu folosind ca mască căutarea  interesului lui Dumnezeu. Astfel, din luptători pentru răspândirea Cuvântului, mulți se transformă în luptători pentru imaginea de om religios.

 

Exemplu, o adunare de vreo câțiva “creștini” dintr-un orăsel din Italia, pe care am avut nefericita oportunitate să-i cunosc mai bine. Duminica, toate puse la punct. Zâmbete până la urechi, lacrimi, muci, povești gen X-Men. Predici lacrimogene despre cum “ar trebui” să fim, etc. Problema apare de luni până aproape duminica. Faptele din timpul săptămânii îi contrazic enorm. Și chiar dacă încearcă să mușamalizeze anumite ieșiri comportamentale și să ascundă anumite lucruri, toți ceilalți oameni cu care lucrează au văzut faptele lor și multe dintre ele mai rele și urâte decât al celor necredincioși. ( Mulți fiind chiar renumiți in materie de înșelăciuni, scandaluri, etc.) Astfel, când sunt invitați la biserică cei din alte confesiuni, refuză pe motiv că nu vad nici-o diferență de trăire dintre “pocaiți” și “nepocaiți”.  Trist, fiindcă era un loc cu un potențial enorm și la început mulți erau interesați să vină la biserică. Păcat că oamenii mai  vin la acea adunare doar când supraveghetorul mai invită vreun predicator renumit și auzind că vine cineva renumit, unii mai vin.

 

Trist, să vezi adunări ținute “în viață” de aparate, din dorința de a arăta altor colegi de lucrare că mai mișcă ceva. În loc să se ia măsuri drastice ca recunoașterea stării în lumina Cuvântului și întoarcerea la Cuvânt, unii luptă pentru menținerea aparențelor și asta face mult rău  tuturor.

 

Biblia totdeauna relatează cu sinceritate despre toți oamenii lui Dumnezeu. Mulți au avut căderi, ca David de exemplu, dar Biblia nu ascunde lucrul acesta.  Niciodată Dumnezeu nu va numi ceva bun dacă nu este. Bisericii din Sardes Îi spune adevărata stare. Numele îi mergea că e vie dar faptele  dovedeau că e moartă. Tot așa și acum mulți creștini sau adunări sunt în moarte clinică dar vor să mențină aparențele să arate că sunt vii.

 

Haideți să cerem ca Duhul Sfânt să ne arate adevărata stare și atenția noastră să fie pe relația noastră cu Domnul, să conteze pentru noi ceea ce Domnul crede despre noi. Fiindcă dacă vom vrea ca să părem celor din jur într-un anumit fel și vom neglija voia Domnului pentru noi, vom sfârși tragic.

Apoc 3:2
Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
Apoc 3:3
Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.

Reclame

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.