De la vecinul meu din iad – Costache Ioanid

Mi-ai fost vecin și cumsecade

Nu ne-am certat, nu ne-am urât.

Mi-ai fost prieten ca un frate.

De ce n-ai spus că sunt pierdut?

Aveam încredere în tine

Și nu știu alți vecini la fel..

Știai de Dumnezeu prea bine.

De ce n-ai spus nimic de El?

Vecine bun, vecine dragă

O vorbă de mi-ai fi spus

Ce fericit aș fi în slavă

Si cum ți-aș mulțumi de sus!

Dar vai, stăteam pe-aceeași stradă

Și mă știai că-s păcătos

Știai că n-aveam mântuire

Și din pedeapsă nu m-ai scos!

Când te chemam la băutură

Spuneai că ești prea ocupat.

De ce n-ai spus atunci în față

Că ce făceam era păcat?

Iar când veneam târziu acasă

Dădeai din cap când mă vedeai..

Puteam să strig, să cânt, să urlu,

Tu tot nimica nu ziceai…

Și mă gândeam….vecin ca tine

În toată lumea nu găsesc..

E bun, simpatic, nu se ceartă,

Cu-așa vecin, să tot trăiesc.

Ai vrut sa fii doar cumsecade,

Doar respectat și bun creștin.

Dar tu mergeai pe calea dreaptă,

Iar eu…pe drumul de venin.

Nimic acum nu mai pot face..

Primesc pedeapsa mea in iad

Dar nu uita că sunt aicea,

Că m-ai lăsat mereu sa cad.

Spune de-acum la toți să știe

Că ești iertat și mântuit..

Să nu mai faci cum mi-ai făcut mie,

S-ascunzi că ești un pocăit!