De la vecinul meu din iad – Costache Ioanid
Mi-ai fost vecin și cumsecade
Nu ne-am certat, nu ne-am urât.
Mi-ai fost prieten ca un frate.
De ce n-ai spus că sunt pierdut?
Aveam încredere în tine
Și nu știu alți vecini la fel..
Știai de Dumnezeu prea bine.
De ce n-ai spus nimic de El?
Vecine bun, vecine dragă
O vorbă de mi-ai fi spus
Ce fericit aș fi în slavă
Si cum ți-aș mulțumi de sus!
Dar vai, stăteam pe-aceeași stradă
Și mă știai că-s păcătos
Știai că n-aveam mântuire
Și din pedeapsă nu m-ai scos!
Când te chemam la băutură
Spuneai că ești prea ocupat.
De ce n-ai spus atunci în față
Că ce făceam era păcat?
Iar când veneam târziu acasă
Dădeai din cap când mă vedeai..
Puteam să strig, să cânt, să urlu,
Tu tot nimica nu ziceai…
Și mă gândeam….vecin ca tine
În toată lumea nu găsesc..
E bun, simpatic, nu se ceartă,
Cu-așa vecin, să tot trăiesc.
Ai vrut sa fii doar cumsecade,
Doar respectat și bun creștin.
Dar tu mergeai pe calea dreaptă,
Iar eu…pe drumul de venin.
Nimic acum nu mai pot face..
Primesc pedeapsa mea in iad
Dar nu uita că sunt aicea,
Că m-ai lăsat mereu sa cad.
Spune de-acum la toți să știe
Că ești iertat și mântuit..
Să nu mai faci cum mi-ai făcut mie,
S-ascunzi că ești un pocăit!