În ciuda presiunilor internaționale, premierul chinez a reafirmat intenția de a continua campania de sinicizare a religiei, de care vor fi afectați în special creștinii și musulmanii. Sinicizarea religiei a fost anunțată și introdusă între obiectivele majore ale partidului comunist chinez chiar de către Xi Jinping tot în 2015, pentru a aduce cultele religioase sub controlul deplin al partidului, în deplin acord cu ce cred și declară comuniștii că ar fi cultura chineză.

Li Keqiang a spus legislativului că politica partidului față de religie trebuie aplicată integral, fără concesii. Ce presupune politica partidului comunist față de credințele religioase știm foarte bine, numai că în cazul Chinei programul pentru distrugerea religiei vine prin alterarea brutală a învățăturilor și practicilor religioase, urmându-se limitarea strictă a referințelor la elementele nechinezești. În cazul musulmanilor, intenția Chinei de a controla comunitățile religioase este justificată oficial de problemele din Xinjiang, regiunea estica unde uighurii luptă pentru autonomia teritorială sub steagul islamic. Dar faptul că peste un milion de nevinovați uighuri, kazahi, pakistanezi și membri ai altor minorități etnice de religie islamică sunt închiși în lagăre de reeducare nu poate fi justificat de nimic. Nici în cazul creștinilor lucrurile nu stau diferit, deși nu există absolut nimic să justifice tratarea acestora ca niște conspiratori care pun în pericol siguranța și integritatea Chinei, a chinezilor.

Continuarea aici.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.