Pilda semănătorului – Luigi Mițoi


Pilda semănătorului zugrăveşte reacţia diferită a oamenilor la mesajul Evangheliei lui Dumnezeu. Acelaşi semănător – Mântuitorul Isus Hristos, aceeaşi sămânţă – Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, şi, totuşi, patru reacţii diferite din partea celor patru categorii de oameni. Pentru a fi înţeles mai uşor, Domnul Isus explică acest dureros adevăr spiritual folosind comparaţia cu semănatul cerealelor. În felul acesta Mântuitorul identifică semănătorul, cantitatea de seminţe de aceeaşi calitate care urma să fie semănată şi patru categorii de teren agricol pregătit pentru semănat.

1. Prima categorie de sol este pământul care se învecinează cu drumul public, adesea bătătorit de oameni, animale sau mijloace de transport. Sămânţa semănată nu poate pătrunde în pământul bătătorit şi este mâncată de păsările cerului în următoarele zile, drept pentru care în această porţiune de teren nu se face recoltă. Asemenea acestui pământ este omul cu inima bătătorită de necredinţă, de păcat, de indiferenţă pentru lucrurile sfinte. Negăsind inima deschisă, Cuvântul lui Dumnezeu predicat este ,,mâncat” de pasărea indiferenţei pentru lucrurile spirituale, a dispreţului pentru pocăinţă, a mândriei personale, a religiei şi tradiţiei creştine naţionale… Cu toate eforturile semănătorului, pământul învecinat cu drumul, călcat în picioare de toţi, este o investiţie inutilă. Aşa este şi inima omului călcat în picioare de marele public, de micul ecran, de ideologiile ambulante ale lumii fără Dumnezeu. Semănătorul şi-a făcut datoria, dar pământul este învecinat cu duşmanii. Compromiterea recoltei în această categorie de pământ nu este predestinaţia stăpânului; semănătorul a semănat cu responsabilitate, făcând tot ce trebuia, sămânţa a fost de calitate, investiţia a fost maximă, dar învecinarea cu drumul lumii l-a bătătorit.

2. O a doua categorie de sol este pământul stâncos, plin de pietre. Sămânţa pătrunde în acest pământ, dar nu-şi poate întinde rădăcinile din cauza pietrelor. Plantele, neavând umezeala necesară, se usucă din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii. Semănătorul şi-a făcut datoria, sămânţa este de calitate, dar solul pietros a compromis recolta. Aşa sunt oamenii care acceptă mesajul iertării lui Dumnezeu, dar, neavând rădăcini puternice, intenţia lor este distrusă de arşiţa vieţii. Prin citirea Bibliei omul îşi hrăneşte sufletul, prin rugăciune îşi consolidează credinţa, prin post trece dincolo de bariera pietrelor. Ispitele vieţii, necazurile şi prigonirile datorită credinţei în Dumnezeu nu au efect, pentru că omul este ancorat puternic prin rădăcinile înfipte în Dumnezeu.

3. A treia categorie de pământ nu este la stradă, nici nu are pietre, dar este plină de spini. Plantele cresc, dar odată cu ele şi spinii, care le iau aerul, hrana, lumina şi le sufocă. Printre spinii vieţii spirituale sunt grijurile lumeşti care fură pasiunea şi interesul pentru cer. Un alt spin este înşelăciunea bogăţiilor care promit că mâine vei fi fericit, cu preţul neglijării sau compromiterii sufletului astăzi. Plăcerile păcătoase ale vieţii taie avântul, fură pietatea, întinează mintea, pângăresc sufletul, ele fiind un alt spin. Îngrijorările obsedante ale vieţii, resursele investite doar pentru pământ, nebunia de a avea totul sunt un alt spin.

4. A patra categorie de pământ este de calitate. Sămânța va rodi, însă rodul va fi în anumite locuri mai mare, în alte locuri mai mic.

Nu este intenţia proprietarului să semene patru semine şi să rodească doar una. El nu a putut să facă nimic mai mult, pământul însă face diferenţa. Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la pocăinţă faţă de păcat şi credinţă faţă de El, dar unul ascultă şi trei refuză. Mântuirea sufletului este alegere personală: la fel este şi păstrarea mântuirii. Cine nu aduce rod, decât pietre şi spini, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Vine vremea recoltei, de aceea acceptă să rodeşti pentru Împărăția veșnică a lui Dumnezeu!

Sursa

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.