Toţi copiii lui Israel au cârtit.

Numeri 14:2

Şi între creştinii de astăzi sunt cârtitori, la fel de înverşunaţi ca cei din tabăra lui Israel. Sunt cei care, când se împiedică, cârtesc împotriva încercărilor. Ei întreabă: „de ce sunt atât de nenorocit? Ce am făcut ca să merit atâtea pedepse?” Am ceva să-ţi spun, cârtitorule! De ce murmuri împotriva hotărârilor pe care le ia Tatăl ceresc? Te-ar lovi El mai tare decât meriţi? Gândește-te cât de răzvrătit erai odinioară, şi El te-a iertat! Cu siguranță că, dacă acum consideră că trebuie sa fii pedepsit, ştie El de ce, şi ar trebui să nu cârteşti. La urma urmei, eşti pedepsit pe măsura păcatelor tale?

Gândeşte-te la răul din inima ta, şi apoi la nuiaua care trebuie să te cureţe. Cântăreşte-te, şi vezi câtă zgură se ascunde în aurul tău. Crezi că focul din cuptor este prea puternic? Oare spiritul acesta mândru şi răzvrătit nu demonstrează că inima ta nu este cu adevărat sfinţită? Nu sumva cuvintele cârtitoare sunt departe de firea blândă şi sfântă a copiilor lui Dumnezeu? Nu este nevoie de o corecţie? Dar dacă vei murmura contra pedepsei, ia aminte, fiindcă soarta cârtitorului este amară. Dumnezeu îi loveşte de două ori pe cei care nu îndură cu răbdare prima lovitură.

Află însă un lucru: „El nu mâhneşte cu plăcere, nici nu necăjeşte bucuros pe copiii oamenilor” «Plângeri 3:33). Toate corecţiile Sale vin din dragoste, Ca să te purifice şi să te apropie de El. Cu siguranţă că, dacă vei recunoaşte că pedeapsa vine din mâna Tatălui tău, o vei îndura mai uşor. „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi pedeapsa; Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte copii” (Evrei 12:6-7). „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii dintre ei, care aufost nimiciţi de Nimicitorul” (1 Corinteni 10:10).

1 comentariu »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.