Şi oricine crede, este iertat.

Faptele Apostolilor 13:39

Cel care crede în Cristos primeşte o iertare prezentă. Credinţa nu-şi păstrează roadele pentru viitor, ea le arată acum. Aşadar iertarea este rezultatul credinţei, şi este acordată sufletului în momentul în care se predă lui Cristos şi Îl acceptă ca totul în toate.

Sunt cei care stau în faţa tronului lui Dumnezeu iertaţi acum? La fel suntem şi noi, iertaţi şi curăţaţi ca şi cei care cântă imnuri de slavă la harpele cereşti, îmbrăcaţi în haine albe.

Tâlharul de pe cruce a fost iertat chiar în momentul în care şi-a întors ochii credinţei spre Isus. Bătrânul Pavel, după ani de slujire, nu a fost mai iertat decât tâlharul, care nu slujise deloc. Noi suntem „primiţi prin prea iubitul” (Efeseni 1:6) astăzi, absolviţi de păcate astăzi, achitaţi la bara de judecată a lui Dumnezeu astăzi. O, ce gând minunat! Sunt unii struguri din via lui Eşcol care ne aşteaptă să-i culegem de abia după ce vom ajunge în cer, dar există şi o mlădiţă care trece peste zid. Nu sunt ca roadele ţării Canaanului, care nu au putut fi gustate decât după trecerea Iordanului. Aceste roade sunt asemeni manei din pustie, o porţie din hrana zilnică cu care Dumnezeu ne împlineşte nevoile în călătorie.

Suntem iertaţi chiar acum. Chiar acum, păcatele noastre sunt îndepărtate. Chiar acum stăm în faţa lui Dumnezeu primiţi, de parcă nu am fi fost niciodată vinovaţi. „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei care sunt în Cristos Isus” (Romani 8:1). În cartea lui Dumnezeu, chiar acum, nu există nici un păcat care să strige împotriva poporului Său. Cine ar îndrăzni să-i împovăreze cu ceva? Nu este nici o pată, nici o zbârcitură; nici un defect rămas asupra credincioşilor în materie de îndreptăţire în faţa Judecătorului întregului pământ.

Fie ca privilegiile prezente să ne trezească la datorie şi acum, cât timp mai trăim, să trăim pentru scumpul nostru Domn Isus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.